Activitatea medicală din cadrul Spitalului Județean Constanța va decurge normal în cursul minivacanței de 1 Decembrie.

Potrivit conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, în Unitatea Primiri Urgențe pacienții vor fi preluați non stop, investigați și, după caz, spitalizați. „A fost suplimentat atât stocul de medicamente cât și necesarul de materiale, astfel încât să fim pregătiți nu doar pentru zilele libere dar și pentru vremea mai puțin favorabilă”, spun reprezentanții instituției.

Singurele modificări pentru zilele care urmează, sunt pentru cabinetele din cele două ambulatorii de specialitate. Astfel, conform legii, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica nr.1) va fi închis. Aceeași măsură se va aplica și pentru cabinetele din cadrul Policlinicii 2. Programul va reveni la normal luni, 3 decembrie.

Totodată, vineri, 30 noiembrie, programul de vizită va fi cel aferent sărbătorilor legale. Prin urmare, pacienții pot fi vizitați începând cu ora 11.00.

Articolul precedentMii de credincioși sunt așteptați mâine la peștera Sfântului Andrei din județul Constanța
Articolul următorVIDEO| Podul de la Butelii se deschide traficului pe ambele sensuri