Forțele Navale marchează împlinirea a 142 de ani de la victoria obținută în timpul Războiului de Independență (1877 – 1878) de către militarii români împotriva otomanilor, printr-o serie de evenimente care se vor desfășura joi, 7 noiembrie, la Calafat, județul Dolj.

Aflați sub conducerea generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, marinarii militari au reușit să anihileze, la data de 7 noiembrie 1877, trupele otomane de la bordul monitorului „Podgorița”, scufundând totodată un remorcher și două șlepuri. Atacul românesc a fost executat la ordinul Principelui Carol I și a constat în lansarea a 77 de salve de tun, care au adus victoria istorică pentru țara noastră.

„Faptele de vitejie ale militarilor români de atunci și spiritul de luptă al generalului de marină Dumitrescu-Maican rămân întipărite în tradiția și în mentalitatea marinarilor militari din zilele noastre și reprezintă contribuția Marinei Militare Române la obținerea Independenței de Stat a României”, au transmis reprezentanții Statului major al Forțelor Navale.

Cu acest prilej, joi, 7 noiembrie, va fi organizat simpozionul cu tema „Războiul de Independență”, la Muzeul de Artă și Etnografie, începând cu ora 12.00, iar la Monumentul „Bateria Perseverența” marinarii militari și reprezentanții autorităților publice locale vor depune coroane de flori, în memoria eroilor care și-au pierdut viața în luptele de pe Dunăre.

Articolul precedentPolițist pe motocicletă, rănit într-un accident rutier în Constanța
Articolul următorFemeie din Bulgaria, prinsă în timp ce încerca să treacă ilegal granița la Ostrov