În această seară, la ora 17.45, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un accident rutier pe DN 2 în afara localității Cotorca  din comuna Ciocârlia, în care au fost implicate două autoturisme și un TIR. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane și vătămarea corporală a altor două persoane.

”La locul intervenției au fost alocate trei echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin și două echipaje ale SAJ Ialomița(unul cu medic). Din evenimentul rutier au rezultat trei victime, din care două încarcerate, șoferii celor două autoturisme. Salvatorii au extras cu mijloacele din dotare victimele, din nefericire una a fost declarată decedată de medicul de pe ambulanta SAJ, iar celelalte două victime au fost  preluate de echipajele SAJ și transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Pompierii asigură măsuri PSI la locul accidentului, precum și sablare carosabil.” transmite ISU Ialomița.

Persoanele rănite sunt cetățeni turci, într-o mașină înmatriculată în Bulgaria, iar persoana decedată este un bucureștean. Persoanele rănite au fost duse la Spitalul Floreasca din București. 

În acest moment se desfășoară cercetarea la fața locului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. 

Traficul se desfășoară pe un singur sens de mers.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentOrdinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii, PUBLICAT în Monitorul Oficial. Noile reguli de funcționare a școlilor
Articolul următorGabriel Oprea, președintele UNPR, mesaj de forță: E bine că primul ministru este un militar