Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața într-un accident grav noaptea trecută, pe DJ 226, în apropiere de intersecția cu strada Câmpului din orașul Năvodari.

,,Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier în Năvodari, cu un autoturism răsturnat, care ulterior a luat foc. Au fost alertate mai multe forțe din partea ISU Constanța: din cadrul Stației Midia o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor, din cadrul Detașamentului Fripis o descarcerare, iar din cadrul Detașamentului Palas un echipaj de terapie mobilă și o ambulanță din cadrul SAJ Constanța Din nefericire a fost găsită la fața locului o persoană încarcerată, care ulterior a fost declarată decedată de echipajul medical,” transmite ISU Constanța

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorCSM Constanța a câștigat Cupa României la handbal masculin