Un accident de muncă a avut loc astăzi la Unitatea nr 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Un muncitor a murit după ce a demontat o placă de protecție biologică a reactorului, , care a căzut peste el.

Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, angajat al unei firme subcontractoare a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

”O placă s-a desprins, a fost lovit, a decedat. Acolo este un inspector de muncă și va stabili toate detaliile, apoi  vom putea vorbi despre vinovați. Pe platforma de la centrala nucleară contractorii respectă regulile. Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla. De la începutul anului nu au fost evenimente”, a declarat Marian Becheanu, director adjunt al ITM Constanța, la Realitatea PLUS.

ITM Constanța a deschis o anchetă în acest caz și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs această tragedie.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentAcțiuni de dezinfecție în stațiunea Mamaia
Articolul următor100% TU DECIZI! Eugen Durbacă, condamnat cu executare, grațiat de Iliescu. Cariera traseistului Giani Dungă