Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, într-un accident rutier ce a avut loc între localitățile Tulcea și Mihail Kogălniceanu, pe Drumul Național 22. În accident a fost implicat un camion și un autoturism, în ambele autovehicule aflându-se doar conducătorii auto.

Potrivit polițiștilor tulceni, un tânăr de 18 de ani, în timp ce conducea un auto în afara municipiului Tulcea spre localitatea Mihail Kogălniceanu, din județul Tulcea, a pierdut controlul volanului autoturismului, care a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu remorcă, ce circula din sens opus, condusă de un bărbat de 50 ani din Tulcea.

La fața locului au intervenit pompierii tulceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de descarcerare grea, precum și ambulanțe SAJ. Tânărul de 18 ani a fost descarcerat și predat  ambulanței SAJ. Ambii șoferi au fost transportați la Spitalul Județean Tulcea de către ambulanțele SAJ în stare conștientă.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Articolul precedent150 de istorici se (re)unesc sub auspiciile Centenarului la „Marea Unire de la Marea Neagră“
Articolul următorJucării contrafăcute, descoperite și confiscate în Portul Constanța Sud