Zebra3D (4)

 

 

STOP! victimelor pe trecerile de pieton. Zebra 3D, soluție ingenioasă pentru prevenirea accidentelor

Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră PsihoTrafiQ și Primăria Medgidia au demarat o amplă campanie de responsabilizare prin care își dorește să combată accidentele rutiere mortale și au instalat, în municipiul Medgidia, prima trecere de pietoni tridimensională de pe litoralul românesc.

Șoferii vor testa o pereche de ochelari speciali care simulează starea de ebrietate sau efectele consumului stupefiante pentru a combate consumul de alcool sau de droguri la volan, fenomen care din păcate a scăpat de sub control în România, în special în sezonul estival.

Numărul accidentelor rutiere fatale din România a înregistrat o ușoară creștere ajungând la 98 de cazuri raportate la un milion de locuitori, ceea ce reprezintă dublul mediei UE (49 cazuri) și situează România pe primul loc în Europa, potrivit Comisiei Europene. Multe dintre aceste accidente se petrec în orașe, la trecerile de pieton, unde tot mai mulți pietoni își pierd viața din cauza neatenției șoferilor, care sunt obosiți, nu au o vedere bună, folosesc telefonul mobil la volan sau pur și simplu trecerea nu este foarte bine semnalizată.

Zebra 3D utilizeaza o iluzie optică pentru a face drumurile mai sigure pentru pietoni. În loc să arate dungi convenționale, blocurile din aceste puncte de trecere sunt vopsite cu forme suplimentare, umbrite în jurul lor, oferindu-le aspectul obiectelor 3D ridicate de la sol. Schimbarea are rolul de a atrage atenția șoferilor și de a le încuraja să încetinească înainte de a ajunge aproape de trecerea de pietoni, iar implementarea trecerii de pietonii 3D este o îmbunătățire ieftină, simplă și poate salva vieți.

zebra3D

 

Articolul precedent     OSS Fighters Mamaia. Show total, noutăţi şi premiere
Articolul următorContinuă reabilitarea parcărilor din municipiul Constanța