Douăzeci și șase de afgani au fost depistați pe DN3  într-o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, de polițiștii de frontieră constănțeni. Migrannții au încercat să treacă ilegal frontiera în România din Bulgaria.

 
„În data de 25.05.2023, în jurul orelor 00.30, pe D.N. 3, în zona localității Ostrov, polițiștii de frontieră au oprit pentru control o autoutilitară, înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar, în care se afla un grup de 26 de cetățeni străini.
Întrucât persoanele nu își justificau prezența în zonă au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea de verificări suplimentare. La cercetări a rezultat faptul că sunt 26 cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 și 45 ani, care au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria,”transmite Garda de Coastă.
În cauză cercetările sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a condițiilor în care s-a săvârșit fapta dar și pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a eventualelor persoane care au facilitat trecerea ilegală și transportul migranților.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentO polițistă din Constanța face propagandă legionară pe internet – Postarea controversată care a inflamat mediul online
Articolul următorFOTO Dezvoltator impbiliar amendat cu 60000 lei de Garda de Mediu Constanța