Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat vineri rezultatele repartizării la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a. Inspectotatul Școlar Județean Constanța  anunță că, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal, 231 de elevi nu au fost repartizaţi.

 Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.

La nivelul județului Constanța au fost repartizați 4034 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 2096 candidați la filiera teoretică și 1941 candidați la filiera tehnologică.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

  • 377 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 120 de elevi în învăţământul militar;
  • 75 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie rromă;
  • 21 de elevi cu cerințe educaționale speciale.

În total, au fost completate 4265 opțiuni, 8 candidați au fost admiși cu media generală 10.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.

 

 

Articolul precedentCățeluşa eroină, exemplu de umanitate! Gest incredibil făcut de patruped
Articolul următorPartida FC Viitorul – Academica Clinceni, amânată. Testele COVID-19, neconcludente